Cum vor începe studenții UBB anul universitar? Rectorul Daniel David: Lucrăm la un scenariu hibrid

Cum vor începe studenții UBB anul universitar? Rectorul Daniel David: Lucrăm la un scenariu hibrid
Rectorul UBB, Prof. univ. dr. Daniel David / Sursa: Blogul personal
Publicat: 29/07/2020, 16:21

Rectorul Universităţii „Babeş-Bolyai”din Cluj Napoca, Daniel David, crede că este foarte puţin probabil ca noul an universitar să se desfăşoare în stil clasic, în contextul epidemiologic actual. Potrivit declarațiilor rectorului, este analizat un scenariu hibrid, care presupune ca doar studenţii din anul I și din ultimul an de licenţă sau masterat, de la facultăţile experimentale şi vocaţionale, să participe fizic doar la seminarii şi laboratoare.

Rectorul UBB a afirmat că scenariul pe care și l-ar dori aplicabil este ca toți studenții să se întoarcă fizic la cursuri din toamnă.

Modul în care va începe noul an școlar este încă în discuția responsabililor, care analizează propunerile specialiștilor Institului Național de Sănătate Publică.

„Întrebarea este ce vom face din luna octombrie, adică dacă aducem studenţii în Cluj sau nu-i aducem, fiindcă asta poate să dinamizeze întregul mediu socio-economic. Deocamdată, vă spun sincer că lucrăm pe mai multe scenarii. Scenariul pe care sperăm să-l putem implementa este să ne întoarcem la modalitatea clasică de predare şi atunci în Cluj automat vor veni mai mulţi studenţi decât am avut în 2019, fiindcă şi la admitere, în acest an, am avut cu aproximativ 3.000-4.000 de studenţi mai mult. (…) Celălalt scenariu pe care nu ni-l dorim absolut deloc este ca Guvernul să ne impună să facem absolut totul online”, a declarat Daniel David, miercuri, într-o conferinţă de presă, potrivit Agerpres.

De altfel, și Academia Română a transmis marți un punct de vedere prin care a apreciat utilitatea indubitabilă și eficiența instrumentelor pentru organizarea și desfășurarea unor activități on-line, dar precizarea că utilizarea lor este complementară educației în clasă.

„Foarte puţin probabil să ne întoarcem la varianta obişnuită, la varianta clasică”

Rectorul UBB a explicat că speră să poată fi implementat un scenariu hibrid, prin care să vină la Cluj-Napoca măcar studenţii de anul I, şi cei din ultimul an, din zona ştiinţelor experimentale, precum biologie, chimie, fizică, ştiinţa mediului şi vocaţionale, precum teatru, sport, unele zone din teologie.

„Scenariul hibrid este ca cei de anul I de la toate facultăţile să vină în Cluj, iar în cazul lor se vor ţine în regim clasic seminariile şi laboratoarele. Cursurile vor fi oricum online, fiindcă nu poţi să pui într-o sală de clasă 150 sau 200 de studenţi. Iar în ceea ce priveşte facultăţile experimentale şi vocaţionale, vom avea în variantă clasică şi activităţile din ultimul an de studiu, astfel încât să nu le afectăm şansa de a-şi face cercetările pentru tezele de licenţă şi disertaţie. Deci vor fi studenţi în Cluj, dar fără cei care sunt în anul II la licenţă sau în anul II la masterat. Cu doctoranzii, ei nu reprezintă un număr foarte mare şi intenţionăm să facem în regim clasic”, a completat Daniel David.

„Sigur, acesta este un plan pe care-l avem. O să-l punem în discuţie şi în comunitatea noastră şi vom cere părerea ministerului. Foarte puţin probabil să ne întoarcem la varianta obişnuită, la varianta clasică. Ne-am dori, dar nu cred că se va întâmpla lucrul acesta”, a subliniat rectorul UBB.

Potrivit lui Daniel David, în municipiul Cluj-Napoca ponderea studenţilor este de 15% din populaţie, în timp ce în Bucureştiul, studenţii reprezintă 5% din populaţie.

Madalina Prundea
Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O profesoară va sta la închisoare 13 ani după ce s-a aflat ce i-a făcut...
Mărturia sfâșietoare a văduvei lui Sorin Anghel, bărbatul măcelărit de interlopi: „Au venit după el...
Cum trăiește, de fapt, acum, Alexandru Tudor. A ales viața monahală, deși nu se poate...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Ce a primit, de fapt, o turistă care a plătit pentru o cameră cu „vedere...
Se schimbă banii de la 5 iunie 2024! 1.000.000 de români sunt afectați
Shannen Doherty, ultima DORINȚĂ înainte de a muri. „Pe mine cancerul m-a făcut să... ”
Meseria tot mai căutată de angajatori. Se poate practica în orice colţ al lumii şi oferă...
Cuvintele înfiorătoare ale unui criminal înainte de a împinge un băiat de 10 ani de...
„Vând cireșe cu 2 lei kilogramul” Anunțul viral al unui român. Acesta are, însa, o...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Cea mai agresivă Dacia DUSTER de la expoziția MILITARĂ din București - VIDEO
Ungaria vorbeşte despre al Treilea Război Mondial. Ce trebuie să evite Occidentul
Instrument REVOLUȚIONAR, la un pas de a SCHIMBA LUMEA pentru totdeauna!
APARTAMENTE GRATIS în România. A venit vestea cea mare chiar acum: Este un sprijin
Marele secret al dulceții de căpșuni. Ce trebuie să faci pentru a deveni mai rezistentă
Simona Gherghe, mesajul emoționant de ziua fiicei sale. Ce i-a transmis și în ce ipostază...
Creatura cu aspect înfricoșător găsită pe o plajă. Ce au descoperit oamenii de știință care...
Tavi Colen, mărturisiri despre situația financiară după ce a plecat din trupa Talisman. „Ne dădeam...
Alin Oprea, confesiuni cu lacrimi în ochi: ”Nici nu mă născusem când deja nu mai...
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar...
Astronomii au observat pentru prima dată coliziunea dintre două găuri negre din Universul antic
×